Harta Județului Maramureș

 

harta

 

Aşezare geografică

Judeţul Maramureş este situat în nordul României, între paralelele 47º20’00” şi 48º00’15” latitudine nordică şi meridianele 22º52’30” şi 25º07’30” longitudine estică,la 20 de km de centrul geografic al Europei. Se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu judeţul Suceava, la sud cu judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj şi Sălaj iar la vest cu judeţul Satu Mare.

Suprafaţă şi relief

Suprafaţa totală a judeţului este de 6.304,4 kmp, reprezentând 2,6 % din teritoriul ţării, fiind pe locul 15 ca suprafaţă între judeţele ţării. 43% din suprafaţa totală o constituie zona de munte (M-ţii Rodnei,Gutâi,Ţibleş, Maramureşului), 30% dealuri, podişuri, piemonturi, 27% depresiuni cu lunci şi terase (Depresiunea Maramureş, Câmpia Someşului).